Muzica, dansul, pictura – artele în general – sunt metode terapeutice folosite de psihologi pentru ameliorarea stării de sănătate în cazul persoanelor cu un anumit grad de depresie sau anxietate şi nu numai, pentru că, se ştie că şi în stările de privare de libertate, muzica, dansul, pictura, sunt câteva dintre metodele terapeutice indicate şi folosite.
De altfel, dansul era cunoscut şi în cele mai vechi timpuri; omul primitiv care şi-a văzut umbră mişcându-se pe stânca peşterii, s-a mişcat şi el, bucurându-se de „dansul” umbrei; dansurile rituale ale vechilor triburi pentru invocarea ploii, dragostei sau fertilităţii şi dansul eroilor mitici după obţinerea victoriei; toate exprimau emoţii: bucuria, speranţa, victoria.
Astăzi se întâmpla acelaşi lucru, prin dans exprimam bucuria, speranţa, tristeţea, „prea-plinul”, în sfârşit, toată gama emoţiilor posibile. Specialiştii spun că în timp ce ne mişcăm, dansând, corpul nostru eliberează endorfinele responsabile pentru starea noastră de bine. Dansul se manifestă ca o energie vitală, creatoare, este expresivitatea persoanei însăşi, fiind folositor corpului uman şi emoţiilor proprii. El poate deveni astfel o cale de însănătoşire, o regulă de viaţă sau o cale de acces spre o nouă dimensiune. Cuvântul „dans” vine din sanscrită şi înseamnă „tensiune”; cu adevărat există în corpul uman o anumită tensiune care trebuie eliberată. De aceea, dansul este indicat nu numai celor suferinzi ci şi celor sănătoşi.

Dansul – ca manifestare umană, a fost studiat încă din cele mai vechi timpuri, atât ca fenomen artistic, dar şi ca mijloc de terapie. Cercetările lui Rudolf Laban (1879-1958) făcute asupra mişcării în timpul dansului şi a tot ceea ce se transmite prin dans, studiile făcute în America, încă din anii 1960-1970, asupra efectelor dansului folosit ca terapie în tulburările psihice, anxioase, toate au condus la crearea unei asociaţii complexe denumită Association Dance Movement Therapy (DMT = dans – mişcare – terapie) în cadrul căreia specialiştii psihologi, adoptând căi şi modalităţi specifice de tratament, ameliorează diverse manifestări negative în cazuri de patologie psihică, somatica şi relaţională (Richardo Vanni).
Calea terapiei prin dans este precum o „călătorie” pe care o facem pentru a ne descoperi pe noi înşine, în acest mod „explorând” propriul corp, propriile gesturi, precum şi calităţile mişcărilor exercitate; este o călătorie înspre descoperirea propriului stil personal, capacitatea noastră de exprimare prin dans, cine suntem noi, punctele noastre puternice, nesiguranţele, conflictele dinlăuntrul nostru. Să nu uităm că omul este un „animal simbolic”: gesturile, mişcările, sunetele, vocea, toate au o valoare simbolică în sensul că sunt o expresie a „ceva”, ne comunică şi ne leagă de „ceva” anume.
Căci ce este dansul, în fond, decât manifestarea fizică a trăirilor spirituale. Ori „manifestarea” este exteriorizare, este eliberarea tensiunilor Eu-lui individual. Şi, să nu uităm, puterea muzicii şi a ritmului. Credeţi că este întâmplător că, pe vremea străbunicilor noştri, dansul era mai lent, mai puţin ostentativ (nu ne referim aici la dansul clasic, care oricum, îşi păstrează regulile sale) decât astăzi când, iată, tinerii „dansează” după ritmuri asurzitoare şi… zguduitoare, ori după manele cu clare trăsături lasciv-orientale, mult mai… incitante, ca să ne exprimăm eufemistic… În vreme ce străbunicii călătoreau 3-4 zile între două oraşe, azi, în câteva ore putem fi în partea cealaltă a globului. …Şi moravurile erau altele! Şi totuşi, are loc o „eliberare”: în ritmurile asurzitoare şi de manele, tinerii îşi manifestă surplusul de energie şi… hormoni! Stilul de viaţă din acest început de secol XXI, ne conduce la un sistem de autocontrol emoţional şi corporal foarte solicitant şi uneori rigid, produce „foamea” de spontaneitate, de comunicare şi de cunoaştere profundă a propriului corp.

Care este rolul terapeutului? Acela de a-i furniza individului o cale, o idee despre cum îşi poate îmbunătăţi cunoaşterea de sine, cum poate comunica mai eficient (chiar folosind comunicarea non-verbală), de fapt o redescoperirre a Eu-lui său interior, dechis către în afară; pentru că dansul este un antrenament pentru corp şi spirit care ne modelează fizic şi psihic. Suferinţa vine şi din faptul că avem tendinţa de a ne izola, nu doar faţă de alţii, dar şi faţă de noi înşine, de emoţiile noastre cele mai profunde, pe care nu întotdeauna suntem dispuşi să le ascultăm şi să le acceptăm. Experţii susţin, pe bună drepatate, că nu avem nevoie neapărat de instruire în domeniul dansului; mulţi oameni sănătoşi şi echilibraţi schiţează paşi de dans în unele momene ale activităţii lor zilnice, multe gospodine „dansează” prin casă şi, aceasta este un lucru bun. Încercaţi şi dvs.! S-au deschis şi la noi multe saloane de dans. Căutaţi-le şi frecventaţi-le, nu veţi regreta. În cazuri de patologie, terapeutul este acela care vă poate îndruma. Nu ezitaţi să-i cereţi sprijinul.

Se ştie că este mai uşor să previi decât să vindeci; apelaţi, deci, cu încredere la terapia prin dans, chiar dacă nu sunteţi „talentaţi” sau „instruiţi”, sănătoşi sau bolnavi, tineri sau mai în vârstă. Cel puţin, în prima instanţă, vă veţi învinge propriile complexe ! Şi, nu este asta un punct câştigat? Apoi, veţi descoperi bucuria mişcării, activarea articulaţiilor şi îmbunătăţirea respiraţiei. Iată alte puncte câştigate. Mai departe, lăsându-vă „purtaţi de val”-ul muzicii veţi descoperi emoţii diverse care va inundă; alt punct câştigat. …Şi veţi vrea să comunicaţi şi altora sentimentul dvs. Câte puncte acumulate: fizic, psihic, relaţional! Şi este chiar plăcut!
Deci: poftiţi la dans!..

*Material oferit de Revista InfoTerapii – www.infoterapii.ro – Partener OnLine