Artele în general (muzica, dansul, pictura etc.) sunt metode terapeutice folosite de către terapeuţi pentru ameliorarea stării de sănătate. Muzica are un rol deosebit în influenţarea directă a stării noastre cognitive, afective şi volitive. Mulţi se vor întreaba de ce când ascultă o muzică cu ritm alert, le vine să alerge, să ţipe, să danseze, iar alţii se întreabă de ce când ascultă o melodie cu ritm rar, aproape insesizabil, au impresia că plutesc pe apă. Ei bine, atunci când corpul uman este expus la o vibraţie (sunetul fiind o vibraţie), acesta imediat începe să rezoneze cu acea vibraţie, implicit să acordordeze după aceasta – fapt dovedit ştiinţific: corpul uman este 70-90% apă, iar apa primeşte nemijlocit informaţia din natura înconjurătoare (ex: studiile incontestabile ale lui Masaru Emoto cu privire la apă aici). După mijlocirea de către simţurile noastre fizice a percepţiei sunetelor şi înlănţuirii sunetelor, sufletescul, afectivul nostru, participă direct, chiar în acelaşi timp cu percepţia, astfel augmentând efectul muzicii. Desigur, în funcţie de tipul muzicii, acţiunile noastre suportă modificări evidente graţie impulsurilor venite din afectiv. Un exemplu bun este muzica rock ascultată de către şofer în timpul conducerii unui autovehicul. O astfel de muzică îi induce şoferului sentimentul de putere, iar acesta afişează un stil de condus agitat şi agresiv. În acest sens amintesc aici şi forma de dans numită în cercurile de rockeri „pogo”, unde pe părţile cele mai agresive şi ritmate ale melodiilor spectatorii încep să sară în stânga şi în dreapta, lovindu-se unul de celălalt. Diametral opus stă muzica de tip Café-concert ce are ca scop instalarea unei dispoziţii relaxate şi degajate în vederea savurării unei cafele bune şi a unde discuţii şi mai bune, toate într-o companie plăcută.

Am ales să prezint relaţia dintre Meloterapie şi terapia prin dans şi mişcare deoarece aceste două forme terapeutice au o bază comună, respectiv muzica. După cum ştim încă din antichitate, dansul este însoţit de către muzică. Totodată, istoria ne prezintă, în ceea ce priveşte originea dansului, pe omul primitiv care şi-a văzut umbra mişcându-se pe stânca peşterii, astfel mişcându-se şi el, bucurându-se de „dansul” umbrei. De asemenea existau şi dansurile rituale ale vechilor triburi pentru invocarea ploii, dragostei sau fertilităţii, dar şi dansul eroilor mitici după obţinerea victoriei. Toate acestea exprimau emoţii precum bucurie, speranţe, victorie. Pe lângă acestea există şi forme de dans complet neînsoţite de muzică, dar acestea îţi „pun la contribuţie” numai capul, cogniţia. Acest lucru nu înseamnă a fi unul rău, dimpotrivă. Pentru o persoană ce nu este foarte prezentă, este foarte aeriană, pentru început ar trebui s-o îndrumăm spre terapie prin dans şi mişcare fără muzică, eventual către arte marţiale pentru a o determina să-şi simtă propriul corp mai bine, să şi-l conştientizeze. Abia după ce observam că persoana este mai prezentă, abia atunci folosim alternantiv muzica, eventual o melodie ce clientului îi place, pentru a determina acea persoană să fie mai conştientă în starea de veghe, atât cu muzică în jurul său cât şi fără ea; prin intermediul muzicii, desigur, o putem face conştientă şi de sfera să afectivă, indispensabila în evoluţia noastră individuală.

Bineînţeles, „Melotarapia” tradus mot à mot înseamnă „terapia prin muzică”, dar ea nu înseamnă numai atât. Este un univers bogat ce poate însoţi orice formă de activitate, fie ea intelectuală, afectivă şi volitivă. Meloterapia alături de  terapia prin dans şi mişcare le consider a fi într-o relaţie fraternă una cu cealaltă, poate chiar şi una de reciprocitate. Ele pot exista independent, dar puse laolaltă, efectul terapeutic creşte exponenţial. Să nu uităm socializarea făcută de către oameni în timpul dansurilor de societate. Cât de savurate sunt acele momente unde doi îndrăgostiţi îşi fac schimb de replici în timp ce aceştia dansează perfect dansul aferent muzicii din sala respectivă – tango, vals, etc. În acelaşi timp dansul a fost folosit cu succes în terapia de cuplu, dând rezultate excepţionale – în mod cert, la început fiind prezente anumite disensiuni, acestea au fost corectate pe parcurs, scopul dansului fiind în primul rând aceea de a-i armoniza pe cei doi. Este de menţionat faptul că dansul însoţit de muzică este de asemenea o excelentă metodă de armonizarea unui grup, sau chiar de integrarea unui individ într-un grup.

În ceea ce priveşte terapia strict prin muzică, aceasta se face fie prin ascultarea acesteia – de preferat în sala de concert, fie prin interpretarea ei. Foarte important este că studiul unui instrument îţi deschide noi perspective cognitive, doarece îţi pune la încercare atât coordonarea cât şi dibăcia, îndemânarea, capacitatea improvizatorică şi componistică. O lege nescrisă a terapiei prin cântul la un instrument spune că unui coleric este bine să-i recomanzi să cânte la harfă pentru a-l linişti, iar unui melancolic la tobe pentru a-l socate din cochilia melancoliei.

Revenind strict la tandemul muzică şi dans nu pot să nu reamintesc aici din folclorul nostru carpatin horele „încinse” la diferitele ocazii, sau dansul Căluşului de către Căluşari, executat în săptămâna dinaintea Rusaliilor (sarbatoarea Pogorârii Sfântului Duh asupra Apostolilor) cu scop tămăduitor. Tradiţia populară ne indică precis acest caracter tămăduitor intrucât acest dans ritualic de origine străveche are legătură cu străvechiul cult solstiţial al soarelui, unde dansatorii înfrăţiţi cereau astrului zilei ajutorul pentru vindecare dar şi pentru roade bogate. Se ştie foarte bine ca dacii aveau cultul zeului Solar Zamolxis, precum egiptenii îl aveau pe Ra sau vechii perşi pe Ahura Mazda. Dacă ne-am apleca asupra dansurilor ritualice însoţite de muzică în numai una dintre aceste trei mari culturi am depăşi cu mult limitele prezenţei lucrări. Ce vreau să subliniez este că muzica însoţită de dans este combinaţia perfectă pentru orice activitate. Fie că vreau să tratez ceva anume, sau vreau să dau celor din jur o stare de spirit mai bună, dansul şi muzica au acest dar, acela da a-ţi atinge toate sferele interioare. Dacă muzica vorbeşte direct inimii, atunci prin dans putem exprima ce avem în inimă. Prin muzică primim de la univers ceva în noi, pe când prin dans înapoiem universului ceea ce am primit. Dacă ne-am gândi la o fuziune între cele două avem un mare câstig. Din fericire acesta există, şi este o artă. Aceasta se numeşte „Euritmie” („eurythmie” = ritm frumos/armonios), artă ce își propune exprimarea vorbirii și sunetelor prin intermediul mișcării. Această artă a fost creată de către austriacul Rudolf Steiner ca o nouă artă a mișcării, ce a fost înțeleasă și dezvoltată ca o vorbire vizibilă dar totodată și ca o cântare vizibilă. Această artă este folosită atât în cadrul spectacolelor, cât şi în cadrul educaţiei (vezi o mică prezentare a pedagogiei Waldorf, partea pentru preşcolari, aici; pentru gimnaziu şi liceu, pe internet) şi terapiei prin mişcare. Dacă ar fi să exemplific direct o terapie prin muzică şi mişcare, sau mai bine zis o sinteză a celor 2 forme de terapie reunite într-una singură, Euritmia ar fi aceea. Euritmia vine sub două forme: euritmia pe text – recitat într-o manieră anume; şi euritmia pe muzică – unde vezi efectiv curgerea muzicii prin intermediul oamenilor şi a vălurilor (îmbrăcămintei) de pe aceştia. Aminstesc aici că un euritmist are o îmbrăcăminte obligatorie, formată dintro cămaşă foarte lungă dar nu foarte mulată, peste care sunt aşternute voaluri transparate de diferite culori, culori alese conform unor indicaţii specifice. Din păcate textul de faţă nu ne permite studiul amănunţit al acestei arte vii. Totodată, înclin să cred că am atins subiectul prezentei teme, acela de a prezenta succint relaţia dintre meloterapie şi terapia prin dans şi mişcare încununată cu rezultatul extraordinar al fuziunii celor două.

Damian Deheleanu – Editor Online