Tot ce există este vibraţie; vibrează corpurile, oamenii, sunetele, oamenii sau animalele. Cât de mult ii place unei flori să vibreze în lumina soarelui şi de câte ori nu ne-a tresăltat inima de bucurie ascultând zgomotul valurilor, văzand râsul unui bebeluş, imaginându-ne surâsul celor dragi sau simţind adierea vântului. În toate religiile existente ideea primordială este că universul s-a creat prin vibraţie. Şi doar ascultând cantecele minunate ale naturii, sufletul şi inima se umplu de vibraţii binefăcătoare ce rezonează cu energia cosmică.

Paradoxal pentru unii, zgomotul apei, fie el susur de izvor, valuri, căderi ritmice în cascade sau stropi, departe de a agita prin mişcarea lor, împinge spre meditaţie şi relaxare. Explicaţia ştiinţifică este aceea de a fi un sunet de joasă frecvenţă, perceput de urechea umană ca liniştitor şi extrem de plăcut. La fel, contemplarea acestor sunete, transpunerea imaginii peste sunet, privitul cântecului păsărilor, al zgomotului produs de bataia vântului prin frunzele copacilor, al paşilor ritmici în timpul unei plimbări, ascultarea bătăilor propriei inimi, acţionează asupra mentalului provocând acea nevoie de introspecţie, de analiză interioară, de liniştire.

Sunetele emise de vocile umane sunt sunete articulate sau nu, conştiente sau inconştiente, provenite din reacţii emoţionale, pasiuni profunde din interiorul memoriei şi al imaginaţiei, determinând apariţia unor reacţii fizice. Mantrele tămăduitoare, psalmii şi incantaţiile au origini care depăşesc cronicile istorice. Exprimarea lor prin vorbă sau cântec, începând cu activităţile conştiente de privit şi ascultare a sunetelor din natură, împărţirea bucuriei şi a tristeţii cu alte fiinţe vii, continuând cu activităţile subconştiente, acelea de râs (aducere a interiorului la suprafaţă) şi tăcere (stare de odihnă şi terapie) conduc la eliberarea de fiinţa pamânteană, la eliberarea Spiritului lăsat să atingă unitatea. Desigur, fiecare mantră îsi are forma sa melodică, unică şi străveche, care prin repetiţie împrăştie o energie ce capătă o nouă viaţă, proprie fiecăruia. Muzica vocală clasică, în speţă cea religioasă, păstrează o parte din caracterististicile mantrelor incluzând sacralitatea, dovedind puterea-i benefică prin simpla ascultare. Terapia activă vocală are două componente: (i) îngânarea cântecelor monotone, apreciată ca activitate liniştitoare, sursă de mângâiere şi inspiraţie şi (ii) îngânarea armoniilor superioare, seturile de frecvenţe armonice fiind corelate cu înălţimea sau cu nota principală a vocii fiecăruia, împreună producând efecte terapeutice, liniştitoare, de siguranţă interioară, putând însă deveni sursă de stres şi agitaţie pentru cei care nu rezonează cu aceste frecvenţe, armonii.

În muzică, mai ales în cea benefică, terapeutică, nu există instrumente sacre sau profane, orice instrument poate fi folosit, având de indeplinit o singură condiţie, aceea de a avea o semnificaţie interioară, de a crea o relaţie simbolică între muzică şi psihic. Din punct de vedere muzical, se spune că fiecărei note îi corespund anumite simţuri şi sisteme ale corpului, dar fiecare dintre noi suntem, simţim şi percepem într-un anumit fel fiecare sunet produs, astfel că un anumit instrument are un anumit efect, o anumită rezonanţă ce facilitează mai mult sau mai puţin, pozitiv sau negativ, meditaţia, terapia pentru fiecare dintre noi. De exemplu, instrumentele de percuţie, mai zgomotoase si producătoare de muzicǎ prin impact, simbolizează vitalitatea ritmică, clopotele şi gongul concentrează gândurile şi, considerate în diverse culturi ca fiind sacre (vezi gongul tibetan), dau o atmosferǎ solemnă, purificatoare şi emotionanţǎ. Harpele sunt asociate cu pietatea şi meditaţia, iar instrumentele de suflat, considerate a fi instrumente „celeste,” sunt cele care „răspândesc” energie. Din combinaţia acestora, pe acelaşi principiu tubular, s-a ajuns la orgă, instrumentul principal al centrelor religioase din lume.

De altfel, întreg universul este supus legilor armoniei sunetelor. Sunetele planetei şi universului sunt cele produse de luminǎ, de radiaţiile cosmice, şi de alte forme de radiaţii şi unde care sunt captate de telescoape moderne. Pe baza acestora, specialişti astronomi le interpreteazǎ şi le transformǎ în sunete destinate percepţiei auditive umane. Transformate în sunete aceste semnale produc modele ritmice, cum ar fi: bǎtǎi, ticǎituri, şuiere, pârâituri, bâzâit, uneori pocnete, sunt sunetele vântului solar, al fluxurilor cosmice şi al sistemelor stelare. Soarele emite şi el energii ale cǎror frecvenţe sunt marcate de relaţii muzicale în termeni de note fundamentale, armonice şi armonii superioare, identificându-se de exemplu, mai mult de optzeci de armonice cu cicluri cuprinse între douǎ şi opt minute. Modificǎrile de frecvenţǎ şi acumulǎrile de energie transmise de exploziile solare au un efect marcant asupra vieţii pǎmântene, asupra noastră fie că vrem sau nu, fie că sesizăm sau nu.

În concluzie, muzica este împrejurul nostru, în tot ce ne inconjoară. Sunetul acesteia manifestǎ o dimensiune ontologicǎ fundamentalǎ a universului şi a omului, capabilǎ de a influenţa profund psihicul omenesc şi al aduce aproape de univers spre tămăduire. Trupul, mintea şi sentimentele alcătuiesc şi ele un instrument care poate cânta, care induce o stare de armonie între lumea fizicǎ exterioară şi cea lǎuntricǎ, spiritualǎ întru liniştire şi vindecare. Analize făcute în LabView, pe baza înregistrărilor BioRadio, arată clar variaţii de formă şi frecvenţă ale semnaleleor ECG – mai multe despre acestea într-un material viitor…

Drd. Fulvia Anca Constantin – Editor Online