Dicționarul limbii române literare contemporane ne spune despre etica în sine că este știința care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conținutul lor de clasă și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăți; morală. Etica este una dintre formele conștiinței sociale. Totodată, etica nu trebuie percepută ca un cod negativ de reguli morale, prohibitorii, disciplinare. Etica este o modalitate de a stabili principii raţionale, universal valabile ale relaţiilor şi normelor care guvernează societatea, dar şi de a evalua şi reglementa acţiunile individuale, a modului cum sunt acestea corelate cu interesul general.

În vorbirea curentă, etica, deontologia şi morala sunt considerate sinonime. Ele în realitate sunt noţiuni diferite. Dacă despre etică (fiind o știință în sine) am schiţat o scurtă definiţie mai devreme, pe scurt, deontologia este un compartiment al eticii care se ocupă cu studiul normelor și obligațiilor specifice unei activități profesionale anume. Cu privire la morală, aceasta este ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință. Practic, aceste trei noţiuni se completează reciproc: la bază (plecând de la mic) fiind morala, ce ţine de raporturile sociale dintre indivizi, deci morala ţine de individ; mergând (către mare) la etică, care ţine de ştiinţa ce se ocupa cu studiul principiilor morale în cadrul diferitelor funcţii în societate, deci la modul general; urmând apoi calea specificului, a deonotologiei, care reglemeneaza responsabilităţile, atribuţiunile şi intervenţiile în funcţie de diferitele situaţii pentru o profesie anume. În concluzie, un terapeut, fie el şi meloterapeut, chiar dacă nu lucrează cu metode invazive de terapie, trebuie să fie instruit în vederea acordării unei atitudini sănătoase fiecărei şedinţe în parte. Consider cuvântul „sănătos” mai cuprinzător decât menţionarea moralei, eticii şi deontologiei ca și etalon, deoarece ideea de bază folosită în abordarea etică şi deontologică a unor subiecte, este că responsabilitatea este în primul rând personală şi apoi profesională (tehnică), morală, juridică (civilă, penală), socială, economică.

Aspecte etice şi deontologice

Când vorbim despre etică, trebuiesc avute în vedere câteva aspecte. Primul este acela al pricipiilor fundamentale ale eticii. Acestea sunt încadrate sub formă a trei teorii:

  • Utilitarismul sau convenţionalismul se bazează pe ideea de a face un bine cât mai mare unui număr cât mai mare de oameni. Este interesant pentru că pleacă de la un principiu de egalitate absolut, respeciv în evaluarea fericirii (vremelnice sau nu), orice persoană este egală alteia; dar şi pentru faptul că acesta facilitează o corelaţie cu alte principii etice, precum spunerea întotdeauna a adevărul. Ca şi risc din lipsă de măsură, s-au întâlnit cazuri unde această teorie ajuta la explicarea unor acţiuni imorale chiar, precum nesalvarea unui pacient în stare foarte gravă, cu risc de a rămâne de exemplu tetraplegic, dacă „folosirea” organelor lui ar salva alţi oameni; sau ca oamenii ar fi obligaţi nu numai să fie alături de semeni, să doneze sânge sau piele, dar şi să doneze benevol un rinichi, de exemplu, pentru a putea fi consideraţi morali.
  • Kantianismul este o teorie deontologică putând fi asimilată unei teorii a moralităţii. Immanuel Kant aborda totul raţional (omul este o fiinţă raţională şi toţi oamenii sunt egali şi merită acelaşi respect) şi considera moralitatea ca fiind ceva impus de oameni înşişi şi că aceasta nu este dependentă de fericire. Deşi este o teorie cu structură simplă, regulile morale fiind de obicei imperative, dacă mai multe opţiuni sunt acceptabile din punct de vedere moral, individul poate să aleagă nestingherit. Totodată depinde de capacitatea individuală de a fi pe deplin liberi şi raţionali, şi este greu sa faci faţă situaţiei în care două datorii absolute sunt în conflict dat fiind faptul că regulile morale par adesea destul de abstracte, imobile şi incapabile să înlesnească o alegere sănătoasa.
  • Teoria virtuţii – îşi are originea în Grecia antică, în special în teoriile lui Aristotel, şi poate fi considerată o teorie la întretăierea celei a unilitarismului cu cea kantiană. Adepţii acestei teorii consideră că studiul eticii trebuie să ne ajute să stabilim cum să ne trăim viaţa şi să ne creionăm principalele direcţii care ne pot ajuta să fim mai buni şi cum se diferenţiază cei care sunt virtuoşi de cei care nu sunt. Practic se pune accentul pe forța morală prin care omul tinde către bine și frumos.

Un alt aspect etic al meloterapiei este acela al jurământului etic. Deşi nu este redactat în acelas stil, Codul de etică al Asociaţiei Americane de Meloterapie este similar ca obiectiv Jurământului lui Hippocrate. În vederea folosirii adecvate a meloterapiei în scop terapeutic dar şi preventiv, de foarte mare ajutor ca şi model pentru profesia de meloterapeut din România, acest cod dispune următoarele obligaţii ale meloterapeutului:
–           va executa numai acele activităţi pentru care el/ea a fost instruit, obiectivul principal fiind utilizarea muzicii în terapie;
–           va participa la activităţi de educaţie continuă care să-i menţină şi să-i îmbunătăţească cunoştinţele şi competenţele;
–           trebuie să fie conştient de limitele sale;
–           trebuie să respecte drepturile altor persoane de: a avea valori, atitudini şi opinii diferite de ale lui;
–           va depune eforturi de a asigura cele mai înalte standarde de lucru;
–           va trebui să respecte aşteptările sociale şi morale ale comunităţii în care funcţionează;
–           va refuza să participe la activităţi care sunt ilegale şi inumane;
–           va proteja drepturile persoanelor cu care lucrează;
–           nu va face discriminări în relaţiile cu clienţii;
–           va informa clientul şi/sau tutorele cu privire la scopul, natura şi efectele meloterapiei;
–           va respecta confidenţialitatea informaţiilor obţinute în cursul activităţilor practice, de supraveghere, de predare şi sau de cercetare.

În ceea ce priveşte relaţia cu angajatorii, meloterapeuţii vor respecta reglementările, politicile şi procedurile convenite împreună cu angajatorii, cu excepţia celor care reprezintă o violare a Codului de etică. Atunci când există lucrări de cercetare, meloterapeutul trebuie să obţină acordul scris al participanţilor la studiu, după ce li s-au explicat responsabilităţile şi drepturile. Participarea subiecţilor va fi voluntară. Subiectul este liber să participe sau să se retragă din cercetare în orice moment, fară penalităţi.

Drepturile clientului dar şi drepturile meloterapeutului trebuie să fie în concordanţă cu Drepturile Omului, orice individ având atât drepturi legale cât şi etice, acest fapt se concretizeaza si prin semnarea contractului de terapie de către ambele părţi implicate: clientul/pacientul şi meloterapeutul.

În acest sens, drepturile pacientului/clientului sunt:

Drepturi legale:
– dreptul la asistenţă medicală şi socială în scop curativ sau preventiv;
– dreptul la autodeterminare-consimţământ;
– dreptul la informare;
– dreptul la confidenţialitate.

Drepturi etice:
– dreptul la demnitate personală;
– dreptul la îngrijire individuală;
– dreptul de a se plânge şi de a obţine modificarea îngrijirilor;
– dreptul la a doua opinie.

La rândul lor, în conformitate cu Drepturile Omului şi meloterapeuţii beneficiază de următoarele drepturi de natură juridică şi etică:

Drepturi legale
– dreptul la instrucţie/instruire iniţială şi continuă;
– dreptul la informare, la acces la informaţii;
– dreptul la asistenţă juridică şi medicală;
– dreptul la libertatea exercitării profesiei în acord cu standardele profesionale fără influenţa politicului;
– dreptul la condiţii adecvate de muncă;
– dreptul de a decide asupra propriilor acţiuni, la limita competenţei;
– dreptul de a fi recompensat pentru serviciile aduse;
– dreptul la liberă asociere;
– dreptul la reprezentare în forurile de decizie;
– dreptul la protecţie judiciară.

Drepturi etice:
– dreptul la demnitate personală;
– dreptul la a lucra fără constrângeri;
– dreptul de a fi respectat de membrii corpului profesional dar şi de clienţi;
– dreptul de a oferi şi de a primi de la colegi suport, sprijin, îndrumări;
– dreptul de a fi crezuţi atunci când vorbesc în aria lor de competenţă.

Un alt aspect referitor la etică este cel ce se referă la responsabilitatea faţă de comunitate; având în vedere că meloterapia este un procedeu mai puţin cunoscut, meloterapeutul va depune eforturi pentru a spori sensibilitatea publicului faţă de terapia prin muzică.

Încă un aspect deosebit de interesant al eticii în meloterapie este acela al agreeri înlesnite a Teoriei celor 4 principii, enunţate de Tom Beauchamp şi James Childress, unde principiile sunt următoarele: principiul autonomiei; principiul beneficiului; principiul non-maleficienţei; principiul justeţei. În accepţiunea lor etica se bazează pe: datorie, virtute, discernământ, corectitudine, obligaţie, empatie. Totodată, dânşii susţin că pentru a avea o atitudine etică adecvată trebuie să ţină cont de:

  1. rigoare – respectarea întotdeauna a regulilor artei profesionale pentru a evita neglijenţa;
  2. pregătire profesională – aceasta trebuie facută temeinic şi continuu;
  3. calităţile morale necesare sunt: respectarea valorilor morale generale, eliminarea superficialităţii şi respectarea propriilor valori morale bazându-se pe: capacitatea de comunicare verbală sau non-verbală şi de capacitatea de evaluare şi autoevaluare individuală.

Secretul profesional

Deşi mai devreme am menţionat doar în treacăt despre dreptul la confidenţialitate, tema actuală cere o dezvoltare mai amplă a acestui subiect. Adoptat şi de către meloterapeuti, în Codul deontologic al Colegiului medicilor din România este stipulat faptul că secretul profesional este „tot ceea ce medicul, în calitatea lui de profesionist, a aflat direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a bolnavului, a familiei, a aparţinătorilor, precum şi problemele lor de diagnostic, pronostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei”.

Foarte interesant şi bine de ştiut este faptul că binecunoscuţii Gh. Scripcaru şi T. Ciornea în cartea lor „Medicina şi drept” consideră că: „obligaţia medicului de a respecta secretul profesional rezidă în dreptul fundamental al individului la intimitate şi în necesitatea promovării umanismului medical, în virtutea căruia, păstrarea secretului este baza relaţiei de confidenţă dintre medic şi bolnav şi un element ce contribuie la încrederea bolnavului în medic”. Totodată, se spune că la baza secretului profesional sta conştiinţa, acea voce interioară care ne „trage de urechi” când nu avem o atitudine sănătoasă (cum am menţionat la începutul acestei lucrări).

Durata păstrării secretului profesional:
– pe perioada tratamentului;
– după încheierea tratamentului;
– după moartea individului.

Intră sub incidenţa secretului profesional:
– informaţiile primite în timpul exercitării profesiei;
– informaţii referitoare la boală: diagnostic, prognostic, tratament;
– informaţiile primite în timpul vizitei medicale dar care au un caracter privat (doar în cazul doctrinei secretului absolut);
– evidenţele medicale (registre, fişe, condici de operaţie, procese verbale de necropsie, etc.).

Ca şi concluzie – Profesia de meloterapeut

Ca profesie, se spune ca evoluţia ei este legată de Universitatea Michigan (S.U.A.) care a realizat în 1944 primul program educaţional din lume în domeniul meloterapiei, astăzi existând în S.U.A. nu numai o asociaţie profesională dar şi peste 5000 de membrii ai acestei asociaţii. De altfel, Federaţia Mondială a Terapiei prin muzică înfiinţată în 1985 îşi propune să dezvolte această metodă de tratament în întreaga lume. În România, graţie apariţiei în cadrul învăţământului superior acreditat de Ministerul Învăţământului unui program masteral, a asociaţilor de profil, dar şi a formării continue de viitori meloterapeuti, vom vedea în curând şi apariţia meloterapeului în nomenclatorul de profesii (de terapeuţi). Desigur, aspectele etice şi deontologice vor fi net dezvolate şi speram la o broşură care să cuprindă atât normele etice şi deontologice concepute de Asociaţia Americană de Meloterapie împreună cu modificările şi completările aferente societăţii romaneşti, cât şi un mic ghid pentru „tânărul” meloterapeut.

Damian Deheleanu – Editor Online