Pentru a putea pătrunde această temă este imperios necesară o scurtă caraterizare a intrumentului muzical. Instrumentul muzical este un obiect, care în urma folosirii sale de către om prin diferite tehnici, acesta vibrează, implicit emite sunete de o anumită frecvenţă şi intensitate, conforme cu voinţa instrumentistului. Avem astfel instrumente de suflat (lemn sau alamă), de percuţie, cu coarde (ciupite sau lovite) etc., toate repartizare pe mai multe timbre şi ambitusuri. Desigur, graţie evoluţiei tehnologiei avem şi instrumente electronice, dar acestea nu fac obiectul nostru de studiu. În acest articol mă voi referi strict la instrumentele „naturale”.

Ca şi o curiozitate, mulţi oameni devin instrumentişti nu pentru a cânta altora sau pentru a exterioriza ce trăiesc în interior, ci devin instrumentişti numai pentru sine. Indiferent despre ce fel de instrumentişti vorbim, având în vedere că prin muzică aceştia schimbă ceva la ei în bine (sau la ceilalţi, după caz), putem considera că aceştia fac meloterapie. Tot în acest sens, un aspect deosebit de important în cariera unui instrumentist este „sunetul frumos”. Pentru a atinge acest deziderat, intstrumentistul trebuie să devină UNA cu instrumentul, instrumentul devenind astfel o extensie în planul fizic a sufletescului (afectivului) său. Pentru aceasta este nevoie fireşte de timp, perseverenţă şi mai ales dăruire. Nu este uşor să-ţi deschizi sufletul şi să-l „oferi” auditoriului. Acestea fiind zise este destul de dificil a preciza în mod obiectiv care este simbolismul unuia sau mai multor instrumente în muzică sau în meloterapie. Însăşi tema face referire strictă la spaţiul subiectiv, unde pentru fiecare un instrument sau un ansamblu de instrumente, semnificaţia acestora este pentru unii una, iar cu totul altceva pentru ceilalţi. O bunaă variantă de a preciza simbolismul instrumentelor muzicale în muzică, sau în meloterpie, sunt lucrările programatice sau chiar anumite lucrări din Impresionism – „Catedrala scufundată” sau „Clar de lună” de Achille-Claude Debussy, deoarece titlul lucrării îţi spune deja la ce să te aştepţi şi desigur ce simbolizează acea compoziţie.

Din perspectiva mea rolul cel mai important în trasarea simbolismului instrumentelor muzicale într-o creaţie o are însuşi compozitorul. Argumentez acest fapt folosindu-mă de biografia lui Wilhelm Richard Wagner, care a fost geniul ce şi-a scris singur libretele, şi-a făcut singur regia, şi desigur, şi-a compus singur muzica aferenta textului şi regiei bine gândite şi puse la punct. Bineînţeles, în muzica accesibilă, sau chiar şi în cazul unei muzici ce ne arată profunde trăiri sufleteşti, contează enorm să ai inimă deschisă şi să laşi muzica să-ţi vorbească. Anumite taine, numai inima prin intermediul urechii (pentru muzică) le poate înţelege.

Damian Deheleanu – Editor Online