3213Din vremuri de demult, omul a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate. Desigur, există numeroase mijloace pentru îmbunătăţirea ei, dar pentru îmbunătăţirea ei avem nevoie de o ştiinţă care să ne indice ce anume nu funcţionează corect în organismul nostru, ce anume este în dezechilibru. Astfel omenirea, inevitabil, a condus către apariţia ştiinţei numite „medicină” (lat. medicina) care este o  ştiinţă ce are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest sens procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, dar şi cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor. Plecând de la marele Hippocrate (gr. Ἱπποκράτης) care, apelând la raţionament şi observaţie, a studiat manifestările bolilor, căutând o explicaţie raţională a proceselor patologice, omenirea beneficiază totodată de bazele profilaxiei abordate în mod ştiinţific. În lucrarea sa „Pronostic, prognoza şi aforisme”, Hippocrate a stabilit că un medic poate prevedea evoluţia ulterioară a unei boli, prin observarea unui număr mai mare de cazuri – fapt ce-i întăreşte medicinei caracterul ştiinţific. Având reputaţia unui medic practician, acesta a cutreierat Macedonia, Tessalia şi Tracia timp de mai mulţi ani, pentru a aduna cât mai multe informaţii necesare studiilor sale. Hippocrate a contribuit enorm la eliberarea medicinei de misticism, afirmând că nu există boli cauzate de zei, astfel formulând şi promovând principiul „nu există boli, ci bolnavi”. Totodată, medicina nu ar fi existat ca ştiinţă dacă Hippocrate nu ar fi formulat principiul umorismului. La vremea respectivă erau cunoscute patru umori: sângele, limfa, bila galbenă şi bila neagră. Starea de sănătate presupunea aflarea acestora în echilibru, iar dezechilibrul însemna boala. Ca şi exemplu, excesul de bilă era considerat cauza febrei, iar amestecul sângelui cu limfa, cauza reală a frigurilor.

Tot cu caracter ştiinţific este şi muzica. Istoria îl consemnează pe filosoful şi matematicianul grec Pitagora (gr. Πυθαγόρας) transpunând notele muzicale cu armonicele aferente în ecuaţii matematice. La prima vedere nu pare ceva deosebit, dar, cu ajutorul său, a fost posibilă calcularea precisă a diferenţelor sonore ale diferitelor lungimi şi grosimi ale unei corzi. Practic datorită lui Pitagora făuritorii de intrumente ştiau exact ce lungime şi grosime trebuie să aibă o coardă pentru a emite un anumit sunet, înlesnind fabricarea instrumentelor vremii, cât şi a celor ce vor urma (cele ce se vor inventa).

Evident, plecând de la Hippocrate pe un fir, şi de la Pitagora pe un altul, de-a lungul istoriei au fost mulţi oameni de ştiinţă ce şi-au adus aportul, fiecare în felul lui, la dezvoltarea cunoaşterii în stiinţele menţionate anterior. Dacă nu ar fi fost miile de ore petrecute de către ei cercetând cu amănunţitul fiecare detaliu al muzicii cu toate raporturile sale dintre sunete, dar şi al medicinei cu toate inter-disciplinele sale, nici muzica şi nici medicina nu ar fi avut titulatura incontestabilă de ştiinţă. Acestea fiind zise, ca în orice disciplină ce are ca punct central fiinţa umană există şi domenii înrudite, domenii unde sunt necesare cunostiinte din ambele ştiinţe, şi în anumite cazuri din alte ştiinţe sau pseudo-sţiinte (cunoştinţele pot fi de natură stiinţifică, organizată, sau populară, „băbeasca”). Acestea ar fi :

Meloterapia – terapia prin muzică la modul general, este o terapie dar şi o profilaxie ce foloseşte înlănţuirea sunetelor, a acordurilor de sunete sau a creaţiilor marilor compozitori pentru a induce ascultătorului diferite stări adjuvante în viaţa de zi cu zi, sau scoaterea pacientului dintr-un impas emoţional sau poate chiar şi fizic. Amintesc aici muzica cu ritm alert pe care unii sporitivi o prefera în timpul antrenamentelor intense pentru a-i ajuta să se auto-motiveze.

NLP (Programare Neuro Lingvistică) – aceasta poate fi definită că „studiul structurii trăirilor subiective“, având ca obiect de studiu descoperirea şi modificarea programelor care iau naştere din interacţiunea complexă dintre creier/sistem nervos („neuro“), limbaj („lingvistic“) şi mediul înconjurător. Demersul fondatorilor Richard Bandler (matematician și student în terapia gestalt) și John Grinder (lingvist) a fost îndreptat spre găsirea răspunsurilor la întrebarea cum anume funcţionează oamenii și mai puțin la cea privitoare la cauza comportamentului uman. De aceea orientarea acestei metode este pe soluţie şi pe proces. În esenţa ei, NLP-ul desemnează o atitudine de curiozitate, pasiune și dedicare în studiul comportamentului uman și al modalităților de îmbunătățire al lui. În acest scop, anumiţi adepţi ai acestei forme de consiliere au folosit cu succes muzica în vederea detensionări, scoaterii din depresie, temperării pacienţilor, şi chiar pentru a-i însoţi în demersul de înlăturare a diferitelor şabloane cognitive.

Dansurile shamanice de vindecare – shamanul, sau vraciul, este o persoană ce prin diferite practici precum cântat, dansat, şi mâncatul sau fumatul anumitor plante ating stări modificate de conştienţă, cu scopul de a intra în contact atât cu Spiritul bolnavului, cât şi cu Spiritul bolii sau al elementelor naturii înconjurătoare. Acest dans cu cântec de vindecare cheamă şi roagă Spiritele naturii să vină şi să-l vindece pe suferind. Desigur, despre această practică se poate scrie foarte mult, mai ales despre starea modificată de conştienţă, dar din păcate descrierea amănunţită a acestei practici necesită mai mult spaţiu de desfăşurare.

Folosirea clopotelor tibetane – are ca scop activarea sau reactivarea centrilor energetici vitali ce au ca misiune asigurarea continuităţii fluxurilor enegetice prin meridianele energetice ale copului uman, dar şi echilibrarea acestora. Totodată, aceste clopote cu aumite înălţimi (de sunet) sunt folosite şi pentru a „activa” un anumit organ sau o glandă endocrină.

Înmormântarea ca obicei – fiecare cultură îşi are propriul fel de a-şi însoţi defuncţii pe ultimul drum. Există zeci de ritualuri cu lumânări aprinse, cântări şi tradiţii, fiecare de o profundă înţelepciune şi însemnătate, ce au ca scop înlesnirea trecerii în lumea de dincolo a celui recent plecat din planul fizic.

Dansurile africane acompaniate de celebrele tobe africane – aceste tobe africane au ca scop promordial inducerea stării extatice survenite în timpul dansurilor în jurul focului, sau stiinţific vorbind, au ca scop secretarea hormonilor fericirii, a endorfinelor, de către creier. Studiile au demonstrat că secreţia endorfinelor are un rol marcant în profilaxie. Întăresc acesta afirmaţie cu prezenţa în universul terapeutic a „terapiei prin râs” ce are ca unica misiune apariţia endorfinelor în corp.

Vocaloterapia – terapia ce foloseşte sunetele emise vocal. Această formă de terapie este prezentă de mii de ani în Asia, şi păstrată cu „sfinţenie” în discipline precum QiGong, Tai Chi Chuan‎ sau Kung fu. Aceste sunete emise fără modificarea înălţimii, emise în registru mediu au ca scop echilibrarea energiilor, în registru înalt cu durată scurtă au efect tonic, iar cu scop liniştitor sunt cele în registru grav cu durata lungă, alături de o ulterioară coborâre în registrul şi mai grav. Amintesc aici şi Mantrele tibetane, ce au ca scop activarea diferitelor Chakre (centri energetici), fiecare Chakră având atribuită cuvintele şi suntele ei de activare. Deisgur, amintesc aici mantra primordială „AUM”, mantră care are un loc aparte în cultura budistă sau taoista.

Ca şi o concluzie, oricare dintre domeniile amintite anterior, înrudite cu muzica şi medicina, au efect vizibil asuptra fiinţei umane. Ce este important este încrederea pe care i-o acordăm în vederea vindecării noastre sau a profilaxiei. Degeaba are o metodă randament dacă este blocată prin neîncredere. Desigur, în vederea acordării încrederii avem la îndemână mijloace de informare de toate felurile.

Lectură placută!

Damian Deheleanu – Editor Online