Buciumul este un instrument muzical tradițional cu o formă cilindrico-conică, folosit în special de păstorii români din munți. De origine dacă, buciumul a fost folosit în trecut în principatele din Moldova și Valahia ca instrument de semnalizare în conflictele militare. Tubul acestuia are între 1,3 şi peste 3 metri lungime și este făcut din lemn de brad, paltin, frasin, tei, alun sau chiar (parțial) din metal. Este folosit mai ales pentru semnalizare și comunicare de păstorii din munții împăduriți, cât și pentru ghidarea oilor și a câinilor. Buciumul mai este folosit şi în ritualuri cu caracter magic, cum ar fi „Dezlegarea anului” – obicei săvârşit în colectiv de grupuri mici sau cete de flăcăi în data de 1 Ianuarie, flăcăi care umblă pe uliţa colindând cu buciume, bătând în oale sau tobe, pentru a speria şi goni forţele malefice, seceta şi dăunătorii, pentru tot anul ce urmează. Un alt obicei popular este „Noaptea Buciumului”. Se spune că în noaptea de 21/22 aprilie, ursitoarele suflă în bucium şi aduc noroc la casa omului. Tradiţia populară spune că în noaptea aceasta, vrăjitoarele ies dezbrăcate, doar cu un test (cuptor de lut pentru copt) pe cap, pentru a lua sporul bucatelor, pe umăr cu unelte agricole pentru a lua sporul holdelor, în mână cu o găleată pentru a lua sporul laptelui şi în spate iau un sul spre a lua sporul ţesătoarelor. Pentru a se apăra de farmece, sătenii suflă în bucium.

Este evident faptul că buciumul conform tradiţiei populare romaneşti simbolizează chemarea putereii Mamei Pământ care alungă forţele malefice acolo unde este chemată. Cu alte cuvinte, suflarea în bucium poate fi considerată ai fi un act sacru. În acest caz buciumul este un simbol al înfrângerii Raului de către Bine.

Damian Deheleanu – Editor Online